|
Descriere sisteme
|
|
Caracterul nedemocratic al APL din Romania
DEMOCRAŢIE=demos+cratos=puterea poporului
SEPARAŢIA PUTERILOR IN STAT=principiu fundamental în statul se drept; separaţia puterilor-legislativa, executivă si judecătorească
AUTOGUVERNARE LOCALA
=principiu democratic de exercitare a puterii de către popor la nivelul
la care problemele apar si anume nivelul comunităţilor locale
CONSTATĂRI - la nivel naţional:
- Constitutia României consacră la nivel naţional, principiul
separaţiei celor trei puteri-legislativa executiva si judecătorească
-
Parlamentul – organul legislativ suprem ca si reprezentant al
poporului suveran, investeşte in funcţie un Guvern pentru a exercita
puterea executiva pe baza unui program de guvernare aprobat de
reprezentanţii aleşi ai poporului=parlamentarii.
Primul ministru este desemnat de către partidul câştigător al
alegerilor si numit in funcţie de către seful statului - preşedintele
României.
-
Primul ministru –seful executivului, exercita guvernarea,aplica programul de
guvernare, prin Guvern,aparatul de lucru al premierului, pe care îl
conduce in mod direct si al cărui număr de personal si structura i le
aproba Parlamentul la propunerea sa. Parlamentul la rândul sau are
propriul sau aparat de specialitate.
CONSTATĂRI - la nivel local :
-
Cetăţenii aleg parlamentul local - Consiliul pe liste propuse de
partide. Votul pe liste pentru consilieri nu este direct si uninominal
ci pe lista de partid.
-
Cetatenii aleg primarul împreuna cu un program de dezvoltare al
localităţii pentru care candidatul îşi asuma răspunderea in mod direct
si uninominal o data cu alegerea ca primar. Legea îl declara pe primar
sef al administraţiei locale .
-
Consiliu local nu are un program al sau propriu de dezvoltare al
localităţii si nu a fost investit in mod majoritar cu aşa ceva, decât
cu unele excepţii, atunci cin lista de consilieri a unui partid câştigă
majoritatea absoluta în Consiliul Local. Si in astfel de cazuri este
posibil ca primarul sa fie ales , de la alt partid decât cel majoritar
in consiliu si împreuna cu primarul se votează un program propriu
prezentat de primar in campania electorala. Astfel pot exista mari
diferenţe intre cele doua programe de dezvoltare ale comunităţii care
programe in mod paradoxal ,ambele pot primi un vot majoritar de la
cetăţeni ,o data cu alegerea simultana a primarului si a Consiliului
Local. Se va putea împlini, in mod evident, programul partidului
majoritar in Consiliu, pentru ca primarul trebuie ,prin dispoziţii sa
execute Hotărârile Consiliului local. Practic primarul ales,trebuie sa
execute programul făcut de alţii,adversarii săi politici si program
pentru care el ca primar nu a fost ales si in care poate nici nu crede.
-
Doar in cazuri de
excepţie ,când prin coincidenta majoritatea, Consiliului local si
primarul au fost aleşi de la acelaşi partid, se poate garanta ca voinţa
cetăţenilor exprimată pentru un program de administrare si dezvoltare
al localităţii se poate împlini .In toate celelalte situaţii
funcţionarea administrativa a comunităţii rămâne la jocul hazardului,
situaţii care rezulta urmare a compromisurilor politice mai mult sau
mai puţin principiale care se vor face intre o majoritate hotărâtoare
in Consiliu Local si primar.
-
Anomaliile sistemului de APL fac ca decid TOTUL privind administrarea
comunităţii, consilierii locali ,care personal nu răspund direct cu
nimic fata de cetăţeni,pentru ca ei consilierii au fost selectaţi si
plasaţi pe liste in poziţii eligibile de către partid. Răspunde in
schimb maxim, fără a putea decide personal nimic prin simpla sa voinţa,
primarul care, ales uninominal pe baza unui program de administrare si
dezvoltare al localităţii,trebuie conform legii, sa execute ceea ce au
decis alţii, Consiliul local si eventual chiar împotriva programului cu
care primarul a fost ales.
Morala situaţiei este ca CINE DECIDE TOT(Consiliul local)NU RĂSPUNDE CU
NIMIC,IAR CINE NU DECIDE NIMIC(primarul) RĂSPUNDE DE TOT.
-
Guvernul numeşte in fiecare judeţ un prefect. Subordonaţii acestuia,
şefii structurilor deconcentrate ale ministerelor au competente prin
lege in a da amenzi primarilor aleşi. Altfel spus CEI NUMIŢI II
SANCŢIONEAZĂ PE CEI ALEŞI.
-
prefectul are un aparat propriu de specialitate pe care îl conduce
in mod direct si pe care el îl alege si îl numeşte in funcţie. Primarul
conduce si controlează aparatul propriu de specialitate al Consiliului
local ,pe care îl selectează prin concurs profesional. Altfel spus CEL
NUMIT PREFECTUL ARE APARAT PROPRIU ,CEL ALES, PRIMARUL, NU ARE ACEST
DREPT, el conduce aparatul altora care îi aprobă structura acestui
aparat, numărul de personal si statul de funcţii aşa cum Consiliul
Local doreşte si crede de cuviinţa indiferent de voinţa primarului.
|