Descriere sisteme
 
 
 
Semnificatia alegerilor locale din 6 iunie 2004

Alegerile locale din iunie 2004 au o importanţă deosebită pentru comunităţile locale din România, în general şi pentru Braşov în particular. Se vor alege consiliile judeţene, consiliile locale şi primarii pentru un mandat de patru ani, adică până după 1 ianuarie 2007, data reper pentru acceptarea României ca membru al Uniunii Europene. Înseamnă că autorităţile judeţene şi locale care se aleg acum vor fi în mod deosebit responsabili pentru paşii pe care APL= administraţia publică locală din România îi va face în cadrul procesului de transformări şi reforme asociat preaderării.

Braşovul este deja pregătit instituţional şi calitativ pentru a fi promotor al reformei în sensul acţiunii administrative în concordanţă cu principiile şi valorile promovate de Carta europeana a autonomiei locale, document de referinţă pentru APL în UE şi care a devenit Legea nr. 199/1997.

Primaria Braşovului este certificată ISO 9001:2000 în privinţa calităţii serviciilor publice oferite cetăţenilor. Acest standard de calitate a fost dobândit în urma unor acţiuni de transformare şi dezvoltare care pe parcursul a mai mulţi ani au fost proiectate şi aplicate la iniţiativa primarului. În prezent Primaria Brasov are capacitatea administrativă de a aplica programe europene de dezvoltare instituţională şi de parteneriate cu ONG= organizaţii neguvernamentale şi de servicii publice pentru cetăţeni.

Cetăţenii braşoveni vor avea de ales reprezentanţii lor în APL( CJ= consiliul judeţean, CL= consiliul local şi primarul) care să continue să promoveze Braşovul ca oraş european, atractiv turistic şi istoric şi modern şi cultural având o identitate aparte.

Din aceasta perspectiva trebuie cu atenţie evaluat ceea ce s-a făcut şi ce s-ar putea face. Care sunt partidele compatibile cu democraţia şi spiritul european, care sunt aleşii care au valoare internaţională şi care ne pot reprezenta cu cinste şi onoare în mediul european, care sunt valorile care merită promovate pentru ca municipiul nostru să fie în concordanţă şi în pas cu Europa şi nu în urma ei ?

Relaţiile internaţionale vor fi pentru Brasov vitale pentru viitorul imediat şi de perspectiva. Aceste relaţii se dezvolta însa prin reprezentanţi care trebuie să fie compatibili cu partenerii străini. Competenţa în administraţie, cunoaşterea limbilor străine, comunicarea în spaţiul virtual şi nivelul ridicat al educaţiei sunt valori care trebuie să fie proprii fiecărui ales judeţean sau local. Doar astfel de persoane ne vor putea reprezenta cu cinste şi onoare Braşovul către cei care străini fiind de România cunosc mai puţin detaliile slăbiciunilor şi cauzele situaţiei de la noi. Aceşti străini de a căror prezenta la Brasov va depinde calitatea vieţii în municipiul nostru au puţin timp pentru a ne evalua şi se vor îndrepta în România în acele locuri în care se vor simţi bine, ca la ei acasă şi unde vor întâlni autorităţi locale, reprezentanţi ai cetăţenilor, asemenea celorlalţi europeni.

De aceea insistăm ca braşovenii să gândească de mai multe ori înainte de a vota o data bine pentru viitorul lor în următorii patru ani.

2 mai 2004 Ioan Ghişe - primarul braşovenilor